full screen background image

Camera de Comerț organizează cea de-a şaptea ediție a manifestării “Cafeaua cu finanțări”

Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează joi, 29 septembrie, de la ora 16,30, cea de-a şaptea ediție a manifestării “Cafeaua cu finanțări”.

Consultanții Departamentului de Programe de Finanțare vor prezenta oportunitățile de finanțare și condițiile principale pe care trebuie îndeplinite pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea înființării, creării sau dezvoltării unei activități antreprenoriale.

Vor fi dezbătute ghidurile de finanțare pentru “România Start Up Plus”, care are scopul de a încuraja antreprenoriatul în rândul celor care au o idee de afacere, din cadrul Programului operațional capital uman 2014 – 2020, şi “Schema multianuală de ajutor de stat”, respectiv “Sprijin financiar pentru IMM” sub forma unor granturi pentru rambursarea cheltuielilor eligibile aferente investițiilor inițiale, în scopul realizării unor obiective de investiţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar