full screen background image

USV a fost evidențiată de Președintele României pentru contribuția adusă la aderarea României la Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare

La Geneva, la începutul acestei săptămâni, a avut loc ceremonia oficială de aderare a României la Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN).

CERN operează cel mai mare și complex laborator din lume pentru cercetarea fundamentală, structură ce se întinde pe o lungime de 25 de kilometri pe teritoriile Franței și Elveției.

Cu peste 2500 de angajați cu normă întreagă și 8000 de cercetători și ingineri asociați în întreaga lume, CERN reprezintă, totodată, și cel mai mare proiect de colaborare internațională din istoria științei.

Recunoscut pentru rezultatele excepționale și premiile Nobel obținute în domeniul particulelor elementare, realizările CERN depășesc cu mult granițele domeniilor fundamentale, fiind locul de naștere a numeroase aplicații revoluționare pentru societate, precum spațiul world wide web (www), ecranul tactil sau cloud computing.

În discursul oficial de aderare, Klaus Werner Iohannis, Președintele României, a declarat că acceptarea României ca al 22-lea stat cu drepturi depline în cadrul CERN reprezintă „o recunoaștere a excelenței românești în domeniu și a contribuției țării noastre la realizarea unor proiecte și experimente cu o valoare științifică deosebită”.
Președintele României a evidențiat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, alături de alte 4 universități și 3 institute de cercetare, pentru contribuția adusă la aderarea României la Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare.

USV se află la al doilea proiect de colaborare România-CERN, ca partener al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din București, activitățile fiind orientate către modernizarea, programarea și testarea dispozitivelor de detecție necesare experimentului Large Hadron Collider beauty (LHCb).

La ceremonia oficială de aderare, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea științifică, responsabil de proiect din partea USV, care a subliniat că este „extrem de onorat de recunoașterea contribuțiilor universității sucevene prin intermediul proiectelor derulate și prin angajarea în cadrul diverselor colaborări CERN a absolvenților și doctoranzilor USV”.

CERN_aderare_small

comments

comments




Leave a Reply

avatar