full screen background image

Borsetă cu 19.000 de lei, furată în cursul nopţii dintr-o maşină parcată în Salcea

Poliția orașului Salcea a fost sesizată, duminică dimineaţă, prin 112, de un localnic, de 23 de ani, despre faptul că, în noaptea de 3/4 septembrie, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism o sumă de bani.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea respectivă, profitând de neglijența victimei, care a lăsat la vedere o borsetă cu bunuri, prin spargerea geamului unei portiere de la autoturismul parcat în fața imobilului unde locuiește, persoane necunoscute au sustras de pe banchetă o borsetă cu suma de 19.000 de lei.

În urma măsurilor operative și de cercetare întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Dumbrăveni, dispărut de la domiciliu.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar