full screen background image

Accident rutier la Plopeni, în această noapte. Un tir a lovit câţiva stâlpi şi un chioşc de îngheţată

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit, noaptea aceasta, la ora 3:30, cu modulul SMURD în urma unui accident rutier produs pe DN29, pe raza localităţii Plopeni, oraşul Salcea.

Un autotren a părăsit partea carosabilă şi a acroşat şi a avariat doi stâlpi de iluminare, un stâlp de semnalizare şi un chioşc de îngheţată.

Salvatorii au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori.

De asemenea, au iluminat zona pentru supraveghere.

Concomitent cu măsurile specifice de siguranţă, pompierii militari au acordat primul ajutor medical şoferului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, care prezenta leziuni minore.

Ulterior, acesta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

comments

comments




Leave a Reply

avatar