full screen background image

Aproape 500 de şoferi verificaţi cu alcooltestul, în trei zile de controale ale poliţiştilor rutieri

În perioada 18 – 21 august, poliţiştii au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, o prioritate a poliţiştilor constituind-o identificarea persoanelor care conduc vehicule după ce au consumat alcool, aceştia reprezentând un pericol real siguranţa traficului rutier

În acest context, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţiştii de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv cei din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză.

În cadrul acţiunii au fost testate cu aparatul etilotest aproape 500 de persoane, fiind identificaţi mai mulţi şoferi băuţi.

În funcţie de valoarea alcoolemiei constatate, în 7 cazuri au fost întocmite şi dosare de cercetare penală.

În total, au fost constatate 16 infracţiuni, din care 7 pentru alcoolemie și 9 alte cauze.

De asemenea, au fost aplicate 224 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 108.145 de lei.

În cadrul acţiunii au fost reţinute şi 23 de permise de conducere.

Un bărbat, de 34 de ani, din comuna Calafindești, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool în aerul expirat.

Un tânăr, de 24 de ani, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Udești. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul pe care-l conduce nu este înmatriculat.

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că urmare a consumului de alcool se diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine.

Tinerii şoferi băutori sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei.

Alcoolul îi provoacă conducătorului auto o stare euforică, care îl face pe cel de la volan să se simtă mai curajos, mai îndrăzneţ dar, în realitate, el nu-şi mai poate controla reacţiile.

Tocmai de aceea, pentru a nu vă pune viaţa în pericol, atât a dumneavoastră, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii vă recomandă să nu consumaţi alcool atunci când urcaţi la volan.

comments

comments




Leave a Reply

avatar