full screen background image

Prima ediție a “Câmpulung Film Fest”, între 26 – 28 august

Asociația Hasmațuchi, în colaborare cu Primăria locală, organizează, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, prima ediție a “Câmpulung Film Fest”.

Acest festival de film va avea loc între 26 – 28 august și este caracterizat ca fiind o întâlnire internațională de idei, aflată la intersecția a două culturi opuse din punct de vedere social, cultural și economic față de spațiul local românesc.

Țările asupra cărora festivalul se concentrează sunt Danemarca, situată pe prima poziție în clasamentul ONU în ce privește bunăstarea populației, și India, tărâmul uneia dintre cele mai diverse civilizații.

Publicul va avea posibilitatea de a reflecta asupra similitudinilor și diferențelor dintre cele două civilizații invitate și, în consecință, asupra propriei culturi.

Fiecare țară va fi reprezentată de filmele de absolvire a studenților din școala de film națională: 20 de filme de scurt și mediu metraj, organizate în două secțiuni, produse de Școala Națională de Film a Danemarcei din Copenhaga, respectiv de Departamentul de Comunicare Film și Video al Institutului Național de Design, din Ahmedabad, India.

PERISCOP, cea de-a treia secțiune a festivalului, va prezenta o selecție scurt metraje nedescoperite, filme de animație sau experimentale cu o paletă diversă de genuri, provenind din țări precum Franța, Croația și Marea Britanie.

Festivalul va fi și un prilej de redescoperire și reintegrare a mai multor spații urbane ieșite de pe harta comunității. Pe lângă proiecții făcute într-o manieră convențională la Sale de spectacole a Colegiului Național ”Dragoș Vodă”, se vor organiza un număr de evenimente și proiecții în locuri alternative.

Fostul cinematograf Luceafărul va deveni spațiul în care spectatorii vor putea lua parte la o experiență senzorială, fiind îmbinate muzica trupei bucureștene Plurabelle cu un documentar experimental, regizat de către Oscar Ponten.

Pentru publicul foarte tânăr, în ultima zi a festivalului va avea loc un matineu cu filme de animație, în incinta Level 2.

Pârtia de la Istrati va fi locul unde se va proiecta în aer liber filmul de închidere a festivalului.

Toate aceste evenimente au rolul de a reuni comunitatea locală și de stimula interacțiunea dintre tineri și vârstnici.

Pentru mai multe informații, puteţi să vizitați:
www.campulungfilmfest.com facebook.com/campulungfilmfest
instagram.com/campulungfilmfest #campulungfilmfest

DATE DE CONTACT:
Alina Agafiței / Project Manager
+40 747 178 090
alinaagafitei@gmail.com
Bogdan Stamatin / Directorul Festivalului
home@campulungfilmfest.ro

poster_oficial_cff_17_august_mic

comments

comments




Leave a Reply

avatar