full screen background image

Activităţi de informare destinate creşterii gradului de siguranţă a elevilor pe perioada vacanţei de vară, sub genericul “Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă”

În această vară, pe perioada vacanţei, poliţiştii desfăşoară mai multe activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă a copiilor, dar şi pentru responsabilizarea părinţilor cu privire la comportamentul şi atitudinea adoptată în legătură cu educaţia tinerilor.

Împreună cu asociaţii nonguvernamentale, dar şi unităţi şcolare, poliţiştii de prevenire derulează campania “Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă”, mai multe tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 300 de copii din mediul rural şi urban.

Analizând fenomenul delincvenţei juvenile pot fi identificaţi mai mulţi factori determinanţi sau favorizanţi printre care  sporirea tentaţiilor şi diminuarea controlului social, monotonia şi degradarea cadrului de viaţă, probleme de familie, pierderea identităţii sau a reperelor morale, absenţa spiritului de solidaritate, efectul nociv al violenţei vehiculate de mijloacele de informare în masă.

Având în vedere faptul că pe perioada vacanţei de vară este mai dificil să se organizeze întâlniri şi activităţi cu elevii în mediul şcolar, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară  împreună cu partenerul tradiţional – dl. Brian Douglas (reprezentant al Face Faw department of St Lawrence education trust United Kingdom) mai multe activităţi interactive pentru tineri, acţiunile având şi o pronunţată componentă preventivă.

Activităţile vizează informarea tinerilor asupra riscurilor adoptării unor comportamente de tip delictual.

O prima tabără pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani a fost organizată pe parcursul unei săptămâni, la începutul lunii august 2016, în comuna Ciocăneşti.

Beneficiarii taberei de vară “Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă” au fost 30 de copii din comuna Marginea, care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul şcolar precedent şi nu au acumulat absenţe de la cursuri.

Tinerii au fost în permanenţă supravegheţi şi îndrumaţi de două cadre didactice din cadrul liceului “Vasile Gherasim” din Marginea, respectiv prof. Mihaela Scutariu şi prof. Liviu Olarean, dar de asemenea şi de un voluntar din Marea Britanie, Freddie Michell, din cadrul University of London and Face Faw UK.

În cadrul taberei de vară au fost organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor.

Au fost înmâmnate flyere şi afişe preventive şi au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii  dispariţiilor de minori, pornografiei infantile pe internet dar şi pe linie de siguranţă rutieră.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat trei ateliere tematice pe linia siguranţei pe internet, siguranţei rutiere şi prevenirii victimizării minorilor şi abordării situaţiilor conflictuale şi de risc. Tinerii au fost implicaţi în jocuri de rol, în învăţare activă prin joc, fiind puse în scenă diverse situaţii cu participarea principalilor elemente specifice laturii judiciare : victimă, autor, martor,  poliţist, avocat  procuror, judecător, etc.

Fiecare din cele cinci grupe de copii constituite a pus în scenă un caz real sesizat la nivelul IPJ Suceava în ultimele 48 de ore: furturi, înşelăciuni prin metoda accidentul, accidente rutiere, agresiuni.

După o zi întreagă de joc şi experienţe inedite, toţi tinerii au ajuns la aceeaşi concluzie – respectarea legii îţi asigură un viitor !

Activităţile interactive au prezentat un interes deosebit pentru tineri şi au făcut ca informaţiile cu caracter prevetiv orientate către grupul ţintă să fie mult mai uşor diseminate.

În perioada imediat următoare, 22 – 29 august 2016, poliţiştii în parteneriat cu dl. Brian Douglas vor organiza o nouă Tabară de vară a siguranţei, de această dată în comuna Marginea, cu participarea copiilor instituţionalizaţi în Centrul Sf. Gheorghe, din oraşul Dolhasca.

Poliţiştii urează tuturor tinerilor “Vacanţă în Siguranţă!”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar