full screen background image

Accident în Frasin, produs de un tânăr care conducea băut

În cursul amiezii de duminică, în jurul orei 13.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177A, în interiorul localității Frasin, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr, de 29 de ani, din oraşul Frasin, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Astfel, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit lateral de gardul unei locuinţe, după care s-a răsturnat.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar