full screen background image

Trei maşini implicate într-un accident la Dorna Candrenilor, cauzat de un tânăr din Coşna care conducea băut

Joi, la ora 22.30, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 17, în interiorul comunei Dorna Candrenilor, datorită vitezei excesive şi pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 21 de ani, din comuna Coşna, a pătruns pe contrasens.

Acolo, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de o femeie, de 38 de ani, din comuna Ulma, şi, ulterior, în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Pătrăuţi, care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a şoferiţei şi a conducătorului auto de 42 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, pentru femeia de 38 de ani și pentru bărbatul de 42 de ani, și de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar