full screen background image

Neclarităţi în cheltuirea banilor primiţi de la Primăria Suceava la echipa de fotbal Rapid CFR

Rapid CFR Suceava nu a reuşit să justifice, nici până la această dată, modul de cheltuire a sumelor primite de la bugetul local al municipiului Suceava.

Primarul Ion Lungu a declarat că echipa de fotbal se va bucura în continuare de susţinere financiară din partea autorităţilor administraţiei publice municipale din reşedinţă de judeţ, însă numai în condiţii de transparenţă şi de respectare a prevederilor legale în domeniu.

Lungu: “Noi susţinem şi vrem să finanţăm în continuare fotbalul, dar cu respectarea legalităţii. Însă nici astăzi nu au fost justificate cheltuielile de către cei de la Rapid, actuala Foresta. În cauză este o sumă de circa 510.000 de lei, în conturile clubului trebuind a ajunge şi restul de bani din bugetul pe anul acesta, adică aproximativ 1,2 milioane de lei.

Şeful municipalităţii evidenţiază că responsabilii Rapid CFR trebuie să prezinte justificări pentru partea de 30% alocată, abia după aceea urmând a se trece la eliberarea următoarei tranşe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar