Atmosfera medievală o veți trăi la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean de astăzi până duminică, 14 august. Festivalul începe în această seară cu cu parada cu făclii, care va traversa oraşul, pe traseul Obcini – George Enescu – Primărie – Ana Ipătescu – Cetatea Sucevei.
Cei care vor să urmărească spectacolele care se desfăşoară în Cetatea de Scaun a Sucevei, au la dispoziţie microbuze ale societăţii de transport public local (TPL), care vor circula din Centru spre Cetate, din jumătate în jumătate de oră.Preţul unei călătorii este de 2 lei.
Deschiderea oficială a festivalului este programată vineri, 12 august, la ora 17.30, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Anul acesta, cele 20 de trupe de actori profesioniști vor susține câte 30 de spectacole pe zi. Serile Festivalului Medieval se vor încheia cu spectacole de lumină și foc.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei.
Radio Viva Fm este partener media principal al festivalului.
Leave a Reply