full screen background image

5 intervenţii ale pompierilor pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a susţinut numeroase campanii de prevenire a incendiilor, care au drept cauză focul deschis efectuat pentru arderea miriştilor, a resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate, atât prin emiterea unor comunicate de presă, cât şi prin misiuni în teren susţinute de inspectorii de specialitate.

De asemenea, şi în acest an, a continuat derularea protocolului de colaborare dintre pompierii militari suceveni, lucrătorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, care au participat la campanii de informare a fermierilor.

Astfel, acestora li s-au comunicat aspecte de interes comun ce vizează interdicţia utilizării focului deschis la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. De asemenea, s-a subliniat importanţa protejării mediului împotriva poluării şi prevenirii incendiilor.

În ciuda eforturilor susţinute ale autorităţilor, pompierii militari suceveni se confruntă în continuare cu aceste probleme.

Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, s-au înregistrat 34 astfel de incendii, care au afectat o suprafaţă totală de aproximativ 35 de hectare vegetaţie uscată, dar şi suprafeţe cu litieră şi resturi de exploatare forestieră.

Ultimele incendii s-au produs în cursul zilei de marţi, 26 iulie, când s-au înregistrat 5 intervenţii pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, care au afectat aproximativ 6 hectare de mirişti, vegetaţie uscată, arbuşti şi stuf, în localităţile Calafindeşti, Rădăşeni, Oniceni, Bălineşti şi Rădăuţi.

Subunităţile pompierilor militari suceveni au intervenit, au lichidat incendiile şi au îndepărtat pericolele, acolo unde a fost cazul.

Pentru evitarea producerii acestor incidente, pompierii fac apel la respectarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor:
– să nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– să nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să o efectuaţi în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– să vă interesaţi la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să o efectuaţi numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriei;
– să asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi să stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunţate la numărul de telefon 112, număr unic pentru situaţii de urgenţă, apelul fiind gratuit în toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă.

Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
De asemenea, pe fondul creşterii alarmante a numărului de incendii la fondul forestier la nivel naţional, Guvernul României a adoptat pe data de 23 aprilie 2013 Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Prezenta ordonanţă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 267 din 13.05.2013 şi reglementează contravenţiile, sancţiunile şi modul de aplicare al acestora, după cum urmează:
– Art. 14, alin. 1, lit. f): constituie contravenţie arderea pajiştilor permanente;
– Art. 14, alin. 2, lit. a): contravenţia prevăzută la art. 1, lit. f) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 pentru persoana juridică.

Nu în ultimul rând, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Protocolul de colaborare nr. 148/3655/77288 din 06.06.2014 privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil (GAEC 5) şi la arderea pajiştilor permanente (GAEC 8).

Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.

comments

comments




Leave a Reply

avatar