full screen background image

20 iulie – Sinele în balans

E vacanță pentru mine, așa că-mi permit să mai deschid din când în când televizorul. Nu pe știri sau alte emisiuni de divertisment. Pentru că am senzația că e pierdere complet inutilă de timp. Ci pentru a urmări vreun serial preferat. Singura problemă e că sunt programate la ore târzii, mai toate cele ce-mi plac. Așa că mare noroc, pentru mine, de vacanță.

Aseară, am revăzut un episod din filmul ce o are ca eroină, alături de prietenele ei, pe Carrie Bradshaw. Finalul, așa cum bine știu cei ce urmăresc serialul, e cel în care se trag concluzii. General valabile, legate de oameni și fapte. Cel de aseară era despre relații. Relații cu prietenii, cu familia, cu colegii. Toate importante. Dar cea mai importantă, esențială pentru funcționarea normală a tuturor celorlalte, este relația cu tine însuți. Mereu am spus că dacă ai o relație bună cu tine, poți relaționa optim cu toți ceilalți.

Și cum în lumea noastră e esențial să poți relaționa eficient cu tot și toți ce te înconjoară, e firesc să fim preocupați de relația cu noi înșine. Sunt multe sfaturile pentru cei care simt că sunt în balans continuu între așteptările pe care le au de la ei și ceea ce reușesc să realizeze. Indiferent de plan. Eu mă opresc doar la câteva sugestii, ce mi-au atras atenția, din partea specialiștilor. Pentru că e musai să recunosc că, la fel multora, aș avea nevoie să le pun și eu în practică.

Totul pornește de la construirea respectului de sine. Căci dacă acesta este solid, echilibrul devine mult mai plauzibil. Ordinea nu e aleatorie, în cazul meu. Cred că, în primul rând, ar fi necesar să nu-i lăsăm pe alții să ne traseze propriile limite. Cu toții avem rădăcini, dar și aripi, cu care putem să facem ceea ce ne dorim.
Bineînțeles, nu rupți de realitate. Uneori nu o putem schimba, oricât de multe eforturi am face. Iar după o zi de eforturi, în care poate nu am reușit să obținem chiar ceea ce ne-am dorit, ar fi minunat dacă nu ne-am mai judeca atât de aspru, fiind mulțumiți chiar și cu puținul realizat.

Tot pentru creșterea respectului de sine cred că mai mulți ar trebui să învățăm să spunem nu, celor ce nu ni le dorim în existență. Să renunțăm puțin la dorința de a-i mulțumi pe toți, uitând de noi înșine. A spune nu înseamnă, printre altele, a refuza să mai pretinzi că ești altceva decât știi tu că ești, a nu-i lăsa pe alții să-ți limiteze timpul, pentru a face ceea ce te pasionează.

Și dacă reușești să ai o relație frumoasă cu tine, sigur vei profita din plin de  zilele de vacanță. Indiferent dacă o petreci în umbra apartamentului în care locuiești, sau la umbra umbrelei de pe marginea celei mai luxoase piscine. Și, uite așa, sigur vei fi într-o relație continuă și cu educația. Fie că e în doze sau nu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar