full screen background image

Sucevenii au semnat sau sunt pe cale de a contracta proiecte de dezvoltare rurală în valoare de 50 de milioane de euro

Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale face cunoscut stadiul derulării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 la nivelul judeţului Suceava.

Potrivit directorului executiv Mihai Moraru, în cadrul Submăsurii 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, în judeţ au fost contractate sau sunt în curs de contractare 34 de proiecte, valoarea totală a acestora fiind de 40,65 milioane de euro.

Prin Submăsura 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” s-au semnat ori sunt pe cale de parafare contractele aferente a 12 proiecte, însumând 4,07 milioane de euro.

Şeful OJIFIR Suceava spune că la acestea se adaugă 8 proiecte pe submăsurile 4.1, 4.1A, 4.2, 4.2A, 6.1 şi 6.3 destinate investiţiilor în exploataţii agricole, cu finanţare de 4,38 milioane de euro, asigurată deja sau pe cale a de a fi aprobată.

Nu în cele din urmă, în cadrul submăsurilor 6.2 şi 6.4, privind investiţiile neagricole, au fost contractate sau sunt în curs de contractare încă 8 de proiecte în valoare de 943.360 de euro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar