full screen background image

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a întâlnit cu reprezentanții fermierilor suceveni

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost prezent la Palatul Administrativ Suceava, la o întâlnire cu șefii instituțiilor din acest sector și cu reprezentanții fermierilor.

El a spus că prețul de achizție la lapte se menține în continuare scăzut, de 40 de bani pe litru, lucru care afectează puternic producătorii.

Potrivit lui Irimescu, Uniunea Europeană a acordat fermierilor români sume totalizând 8,7 milioane euro, un nou sprijin fiind anunțat în curând.

La întâlnirea cu fermierii suceveni, ministrul Agriculturii le-a cerut să se asocieze, pentru a putea rezista pe piață.

El a menționat că hipermarketurile încheie contracte pe toată perioada anului pentru cantități importante de produse, care nu pot fi asigurate de micii producători separat.

Irimescu susține că asocierea este cu atât mai necesară cu cât marile magazine sunt obligate de acum să vândă în majoritate produse românești.

Achim Irimescu a mai precizat, la Suceava, că plățile aferente anului 2015 către fermieri vor fi făcute până la sfârșitul acestei luni.

El a adăugat că sprijinul european distribuit de APIA pentru acest an urmează să fie alocat începând cu luna decembrie.

Ministrul Agriculturii le-a cerut angajaților APIA să actualizeze bazele de date cu animalele și terenurile deținute de fermieri și să le acorde tot sprijinul tehnic. IRIMESCU a accentuat că se impune o schimbare de mentalitate în rândul funcționarilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar