full screen background image

Prima şedinţă din acest mandat a Consiliului Local Rădăuţi, pe 8 iulie

Consilierii locali ai municipiului Rădăuţi se vor întruni vineri, 8 iulie, în prima şedinţă extraordinară din acest mandat.

În cadrul şedinţei vor fi numiţi consilieri în Comisiile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal “Sfinţii doctori Cosma şi Damian” şi reorganizarea comisiilor mixte la nivelul Unităţii Administrativ Teritoriale Rădăuţi.

Cu această ocazie va fi reorganizată comisia de inventariere a bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului Rădăuţi.

Pe ordinea de zi a şedinţei de vineri se află un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea HCL nr. 71 din 6 iunie 2014, privind aprobarea organizării evenimentelor anuale în zona centrală a municipiului Rădăuţi, schimbarea destinaţiei în perioada de desfăşurare şi restricţionarea circulaţiei rutiere în zonă.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Rădăuţi va fi de asemenea discutat în cadrul primei întâlniri a consilierilor rădăuţeni.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar