full screen background image

În Suceava, pachetele cu alimente pentru persoanele nevoiaşe se împart de pe 11 iulie

În municipiul Suceava, distribuirea produselor alimentare, din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, pentru persoanele cele mai defavorizate, ar putea începe luni, 11 iulie.

Deşi Prefectura anunţa că întreaga cantitate va ajunge în judeţ până pe 23 iunie, în Suceava mai sunt aşteptate încă 11.000 de pachete, din totalul de peste 15.000.

În stoc, la ora actuală, sunt 3.800 de cutii, iar pe 7 iulie suntem repartizaţi să mai vină încă 11.000 de cutii.

Beneficarii vor fi anunţaţi din timp, se vor face liste în alfabetice, iar ordinea la faţa locului va fi păstrată cu Poliţia Locală.

În municipiul Suceava vor avea parte de sprijinul european în produse alimentare 7.627 de persoane.

Un pachet conţine 3 kg de făină albă de grâu; 3 kg de mălai; 0,8 kg de paste făinoase; 2 kg de zahăr; 2 kg de orez; 1 kg de fasole boabe; o conservă de carne de vită şi 2 conserve de pastă de tomate.

Fiecare beneficiar va primi câte 2 cutii, a câte 16,1 kg.

Au dreptul la această formă de sprijin familiile şi persoanele singure beneficiare de venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 450 de lei; pensionarii cu o pensie sub 450 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit se află sub 450 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale.

comments

comments


TAG


Leave a Reply

avatar