Mă întrebam cum vă este… Pentru că e miez de vară și, pentru mulți, început de vacanță. Toate motive de bună dispoziție, aș zice. Și cum răspunsul e greu să-l primesc personal, încerc să mi-l imaginez. E un joc pe care îl fac uneori. Acela de a-mi imagina ce simt și gândesc oamenii, dincolo de ceea ce afișează.
Spre exemplu, cu ceva zile în urmă, stând pe o bancă într-un parc – dacă așa poate fi numită o suprafață plină de betoane înțesată, însă, de bănci – priveam la cei ce se plimbau agale, profitând de vremea frumoasă. Copii și tineri, cei mai mulți. În privința copiilor, lucrurile sunt destul de simple. Pentru că râd cu gura până la urechi, vorbesc tare sau plâng la fel de tare, dacă ceva nu este ok. În privința celorlalți, lucrurile sunt mai complicate. Căci fețele lor – dincolo de culoarea ochilor, a părului sau formei fețe ce diferă – afișează un zâmbet ce pare standard. Au cam același mers. Ea și el, unul lângă altul, foarte rar de mână, cu o privire ce trădează absența sau, dimpotrivă, prea multe griji ce apasă. Rar îi vezi zâmbind, în cazul în care sunt prinși într-o discuție comună. Trag linie și-mi spun că, în mai puțin de o oră, din zecile de cupluri ce s-au succedat, doar unul părea fericit. Și spun părea, pentru că s-ar putea să mă înșel. Poate erau mai mulți sau, dimpotrivă, nici aceia nu erau așa.
Deci oamenii nu-mi par foarte fericiți, în ultima vreme. Indiferent de vremea de afară, de vacanță, de ceea ce au sau nu au. Concluzie subiectivă, probabil. Cu ea, însă, în minte, am decis să mă binedispun când ajung acasă, vizionând o comedie romantică. Pentru a privi oameni fericiți. Ecranul e locul în care întâlnesc și oameni fericiți… Și, culmea, deși nu a fost tocmai o comedie, a fost un film care m-a făcut la final să-mi doresc să le împărtășesc tuturor celor ce mi s-au perindat prin fața băncii, într-o zi de duminică, părând mai triști, ce a învățat eroul filmului din întâmplările prin care a trecut. Ar fi necesar însă să vă spun câte ceva despre el. Avea capacitatea de a călători în timp. Nu în viitor, ci doar în trecut, pentru a îndrepta lucrurile ce nu-i ieșeau bine din prima. Bineînțeles că s-a întors de nenumărate ori. Nu pentru a deveni mai bogat sau mai frumos. Ci pentru a-și asigura fericirea. A lui și a celor dragi lui. Însă, la final, a înțeles un lucru important. Că e o risipă de energie să te întorci mereu în timp, pentru a avea apoi certitudinea fericirii. Că cea mai bună alegere este să trăiești în prezent, fiecare moment, mai bun sau mai rău, cu zîmbetul pe buze. Cu bucurie! Să transformi fiecare episod neplăcut al vieții într-unul plăcut, prin felul în care te raportezi la el.
Dacă a-ți putea să vă întoarce în timp, câte lucruri ați schimba? Probabil, multe. Dar din păcate sau fericire, nu o puteți face. Și-atunci, singura opțiune este de a privi prezentul cu mai multă bucurie. Căutând partea plină a paharului, chiar și în întâmplările neplăcute. Căci este și o parte plină, cu siguranță, în orice întâmplare. Bucurându-ne de prezent, pentru ca ajunși, mai apoi, în viitor și privind spre trecut, să nu ne dorim să-l schimbăm atât de des.
E un film despre fericirea prezentă, deci. Model de fericire. Vi-l sugerez ca relaxare de vacanță și îndemn spre reflecție. “About time”, producție 2013. Și după ce-l vizionați, serviți o doză de educație și ieșiți la plimbare. Poate veți vedea mai mulți oameni zâmbind în prezent, cu mai puține regrete în privința trecutului.
Leave a Reply