full screen background image

Preşedintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis participă, azi și mâine, la reuniunea Consiliului European, pe agenda căruia se află şi rezultatele referendumului din Marea Britanie, informează Administraţia Prezidenţială, care precizează că şeful statului va pleda pentru “regândirea proiectului european”.

Iohannis susţine că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene.

De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE – NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar