full screen background image

Iohannis i-a convocat la consultări pe guvernatorul BNR, premierul Cioloş şi liderii partidelor politice

Consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis cu premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi liderii partidelor politice pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au început, vineri, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la începutul consultărilor pe tema ieşirii Marii Britanii din UE că, din discuţiile pe care le-a avut deja cu premierul şi guvernatorul BNR, a rezultat că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi pentru finanţe.

“Cred că situaţia foarte deosebită în care ne aflăm acum datorită rezultatului votului de la referendumul din Marea Britanie de ieşire din UE impune o întâlnire de acest tip, în care ne armonizăm punctele de vedere, ne gândim la ce este de făcut”, a declarat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că din discuţiile pe care le-a avut deja toată lumea este de acord că România continuă pe calea europeană şi nu sunt motive de îngrijorare pentru economie.

Din partea PSD participă preşedintele partidului, Liviu Dragnea, iar din partea liberalilor au venit la discuţii copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, acesta din urmă ajungând la Cotroceni împreună cu liderul UNPR Valeriu Steriu.De asemenea, sunt prezenţi copreşedintele ALDE Daniel Constatin şi reprezentantul UDMR Csaba Asztalos.

La discuţii mai participă şi consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu.

Consultările vor fi urmate de declaraţii de presă ale preşedintelui Klaus Iohannis.

comments

comments




Leave a Reply

avatar