full screen background image

Pensiile speciale pentru aleșii locali, aprobate de Senat

Senatul a adoptat propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.

Potrivit celor adoptate, aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg.

Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de CJ.

Nu se pot cumula pensia de ales local și cea de parlamentar.

Această lege va intra în vigoare din ianuarie 2017, iar banii pentru pensiile aleșilor locali vor fi acordați de la bugetele locale.

Comisia pentru constituționalitate a analizat în două rânduri și a pus în acord fiecare motivație de neconstituționalitate, ajungându-se la un text constituțional, a susținut senatorul PSD Ovidiu Donțu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar