full screen background image

Peste 230 de poliţişti şi 123 de autospeciale vor acţiona în judeţ de Rusalii

Urmare a ordinului ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, şeful Poliției Române, chestorul de poliţie Bogdan Despescu, a dispus ca aproape 11.500 de poliţişti şi 4.000 de autospeciale să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru ca minivacanţa de Rusalii să o petreceţi în siguranţă.

În perioada 18-20 iunie, I.P.J. Suceava va acţiona cu peste 230 de poliţişti şi 123 autospeciale (media zilnică).

Astfel, vor fi organizate zilnic 102 patrule de siguranţă publică, dintre care 15 pedestre şi 87 auto.

De asemenea, 38 polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice. Aceştia vor acționa cu 9 aparate radar.

Reamintim tuturor cetăţenilor să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren.

Poliţiştii atrag, totodată, atenţia cu privire la consumul de alcool, multe din tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere  producându-se  pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.

Astfel, pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare, poliţia recomandă cetățenilor:
– Să fie atenţi la bunurile pe care le deţin asupra lor, respectiv sume de bani, telefoane mobile, documente personale, etc.
– Să fie atenţi atunci când se află la cumpărături în supermarket, pieţe sau zone aglomerate;
– Să fie atenţi la bunurile pe care le au asupra lor atunci când se află în mijloacele de transport în comun.

Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, poliţia recomandă cetățenilor:
– Să nu se afişeze ostentativ cu  obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile, etc.)
– Să evite zonele întunecate şi locurile dosnice frecventate de  persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni;
– Să nu accepte  niciodată oferte de găzduire făcute de persoane necunoscute;
– Să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, poliţia recomandă cetățenilor:
– Să nu parcheze autoturismul în zone neiluminate;
– Să se asigure că autoturismul are închise toate portierele;
– Să nu lase în autoturism bunuri de valoare care ar putea atrage atenţia hoţilor.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, poliţia recomandă cetățenilor:
–  Dacă  pleacă de acasă pentru scurt timp, să nu lase uşa apartamentului neîncuiată;
– Să fie atenți, ca în orice împrejurare să nu piardă sau să li se fure cheia;
– Să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale, firme, asociații, etc.

Având în vedere atenţionările şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii suceveni atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de ploaie şi carosabil umed.

În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare.
– Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;
– Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;
– Folosiţi  corect luminile  pentru a vă face vizibili în trafic;
– Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;

Pe vreme de ploaie, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.

Mai trebuie precizat că vremea ploioasă impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic!

Pe raza judeţului nostru, zilnic, aproape 40 de poliţişti rutieri cu 9 aparate radar acţionează pe drumurile naţionale şi judeţene  pentru siguranţa traficului rutier.

Totodată, turiştii trebuie să respecte unele reguli minime de siguranţă personală  pentru o vacanţă lipsită de evenimente neplăcute:

În minivacanţă probabil că vă veţi relaxa la iarbă verde. Poliţia vă recomandă să acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale, pentru a nu fi prejudiciaţi!
Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale!

Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!

Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portofele, telefoane mobile – la vedere în autovehicule.

În staţiunile montane folosiți taxiurile autorizate, iar după ce începe cursa verificați ca aparatul de taxare să funcționeze!

Bunurile de valoare și banii pe care îi aveţi trebuie păstrați în seiful hotelului!

Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.

Poliţiştii vă urează o minivacanţă cât mai plăcută!

comments

comments




Leave a Reply

avatar