full screen background image

Furtună şi ploi torenţiale şi în municipiul Rădăuţi

În seara zilei de 18 iunie, după ploaia torențială din municipiu, Primăria Rădăuți prin Biroul pentru Protecția Civilă și Situații de Urgență, a desfășurat activități specifice de constatare și ajutor.

Inundații de mică amploare au fost constatate pe strada Tineretului în zona Habitat, din cauza volumului mare de apă de ploaie și a lipsei obturării șanțurilor de scurgere.

S-a intervenit în două situații în care vântul puternic a doborât arbori, unul pe str. Mihai Viteazu șu celălalt pe str. Bogdan Vodă.

Nu s-au produs pagube, Poliția Locală a intervenit pentru a degaja căile de acces.
Locuitorii de pe străzile Cucului și C-tin Dobrogeanu Gherea au sesizat Primăria cu privire la refularea unui canal de scurgere și a ieșirii apei din șanțurile existente.

S-a constatat și căderea unui fir electric pe strada Ciocârliei, dar care nu prezenta pericol.

În urma ploii abundente, au fost inundate străzile Calea Bucovinei, Grănicerului, Mihai Viteazu (zona Piața Mică), și Calea Unirii, unde canalizarea nu a reușit să preia debitul mare de apă.

Cu ocazia acestor controale, s-a constatat și un stâlp al Telecom înclinat și în pericol de cădere, la intersecția străzilor Calea Cernăuți cu C-tin Dobrogeanu Gherea.

Inspectorul de la Biroul Protecție Civilă din cadrul Primăriei Rădăuți a sunat insistent la deranjamente Telecom pentru a sesiza situația și a solicita sprijin, însă nu a răspuns nimeni.

De menționat că în timpul furtunii, dar și după liniștirea ei, nici la E-on Moldova, ACET Rădăuți, sau la secția mecanizare nu a răspuns nimeni.

Pentru că începuse să crească îngrijorător pârâul Bahnean, la fața locului s-a deplasat șeful ISU Suceava, general maior Ioan Burlui, cu echipaje ale pompierilor, echipajul Poliției Rădăuți, ai Jandarmeriei Rădăuți, operatori economici ai SC Servicii Comunale SA, cu toții fiind pregătiți să intervină, timp în care, un echipaj suplimentar al Poliției Locale Rădăuți a patrulat și alarmat populația din zona Tolocii, în vederea evitării și luării prin surprindere în caz de inundație.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar