full screen background image

Ţigări de contrabandă în valoare de 43.000 de lei, descoperite de poliţiştii de frontieră, în apropiere de Costileva de Sus

Marţi, 14 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

În jurul orei 14.20, au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Costileva de Sus, un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit.

Imediat, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment şi s-a procedat la cercetarea zonei.

Au fost descoperite 8 colete, care conțineau 3.902 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, și suma de 1.000 de euro.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 43.000 de lei, a fost confiscată, iar banii au fost ridicaţi, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză de efectuează verificări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar