full screen background image

Material lemnos transportat fără documente, confiscat de către poliţişti

Marţi, la ora 10.30, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe DJ 208B, pe raza comunei Hănțești, două autoutilitare, una condusă de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Sucevița, și cealaltă condusă de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Poieni Solca, care transportau material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că cei doi bărbați nu deţineau documente de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 1,8 mc de lemn de foc specia molid, respectiv 1,8 mc de lemn de foc specia fag.

Cei doi conducători auto au fost sancţionați contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate totală de 3,6 mc, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Adâncata.

La ora 15.25, Secția 9 Poliție Rurală Moara a fost sesizată despre faptul că, pe raza comunei Ilișești, în zona morii, se încarcă material lemnos fără acte de proveniență.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat, în staționare, autoutilitara aparținând unei societăţi comerciale din Suceava, încărcată cu aproximativ 15 metri steri de material lemnos de esență fag, pentru care conducătorul auto, de 29 de ani, din comuna Pătrăuți, nu a putut prezenta documente de proveniență și transport.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie pădurarului din cadrul Cantonului Silvic Ilișești.

La ora 18.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe strada Foresta, din municipiul Vatra Dornei, autoutilitara cu remorcă condusă de un tânăr, de 27 de ani, din județul Neamț, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deţine documente de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 23,68 mc de lemn rotund de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Vatra Dornei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar