full screen background image

Miron Cozma ar fi fost colaborator al Securității

Dezvăluiri incendiare despre fostul lider al minerilor, Miron Cozma. Potrivit jurnaliştilor de la Adevărul, Luceafărul Huilei ar fi colaborat cu Securitatea lui Nicolae Ceaușescu. Potrivit dosarului aflat la CNSAS, Cozma ar fi dat note informative între 1977 şi 1983 sub numele conspirativ Paul. Mai mult, liderul minerilor ar fi semnat angajamentul de bunăvoie, ba chiar înainte de acest moment intrase deja în legătură cu un ofițer de securitate căruia îi dădea informaţii din proprie inițiativă.

Jurnaliştii de la Adevărul au adus documente din partea CNSAS care atestă faptul că  liderul minerilor, Miron Cozma, ar fi scris note informative pentru Securitate timp de peste șase ani.
Sub numele conspirativ Paul, Cozma a fost recrutat să scrie note informative despre ortaci la 7 septembrie 1977.

Cozma profita de relaţia bună pe care o avea cu ortacii prin faptul că, în afara programului de serviciu, se ocupa de discotecă, prin organizaţia UTC şi sindicat, în timp ce activa pe lângă Casa de Cultură în Lupeni.

Raportul privind recrutarea lui Miron Cozma arăta că „la data de 07.09.1977 a avut loc recrutarea în calitate de colaborator a numitului Cozma Miron. (…) S-a declarat de acord cu propunerea ofiţerului de a colabora în mod sistematic şi organizat cu organele de securitate. Cu ocazia preluării angajamentului, s-a insistat pe păstrarea discreţiei şi a obiectivităţii în furnizarea informaţiilor. A fost stabilit de comun acord numele conspirativ de Paul şi au fost concepute mai multe materiale informative. În final s-a stabilit modul de ţinere a legăturii şi data întâlnirii următoare”, arată Adevărul.

De-a lungul celor şase ani în care a fost informator al Securităţii, Miron Cozma şi-a turnat  colegii de breaslă care nu se achitau de sarcinile de muncă, îi dădea de gol pe cei care nu erau de confesiune ortodoxă sau pe cei care veneau la muncă beţi.

Colaborarea dintre Cozma si Securitate s-a încheiat la 20 decembrie 1983, când liderul minerilor a devenit membru de partid.

comments

comments




Leave a Reply

avatar