full screen background image

Dan Voiculescu, audiat la DNA în dosarul cărţilor scrise în penitenciare

Omul de afaceri Dan Voiculescu este audiat, vineri dimineaţă, la sediul DNA, potrivit unor surse judiciare fiind adus din penitenciar în dosarul deschis de procurori cu privire la cărţile scrise de deţinuţi, lucrări pe baza cărora unele persoane condamnate au obţinut zile de libertate.

Dan Voiculescu a fost adus cu duba din penitenciarul Rahova, vineri dimineaţă, cu puţin înainte de ora 09.00. Surse judiciare spun că omul de afaceri este audiat, ca martor, în dosarul în care procurorii anticorupţie fac cercetări cu privire la modul în care mai mulţi deţinuţi au obţinut zile de libertate, pe baza unor cărţi scrise după gratii.

Dan Voiculescu preciza în luna ianuarie, într-un comentariu pe blogul său, că a scris zece cărţi de când a fost încarcerat.

“Mi se reproşează că sunt prolific, că am scris zece cărţi. Cu toată modestia, nu mă voi opri aici. Da, am timp. Evident, nu dispuneam de acelaşi timp înainte, drept pentru care îi enervez pe unii cu aceste volume, motiv de a-şi exersa cunoştinţele de matematică elementară, făcând calcule cu privire la presupuse date de eliberare. Da, atâta vreme cât există o lege în vigoare, nu cred că fac nimic ilegal. Da, scriu. Scrisul nu mi-e străin. Am mai scris vreo 20 de cărţi înainte, pe subiecte de macroeconomie.”, scria Dan Voiculescu.

Mediafax

comments

comments




Leave a Reply

avatar