full screen background image

Borsetă sustrasă dintr-o maşină parcată în Şcheia. Recomandările poliţiştilor pentru evitarea acestor situaţii

Poliția comunală Șcheia a fost sesizată, joi, la ora 22.40, prin 112, de un tânăr, de 20 de ani, din orașul Salcea, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat pe o stradă  din comuna Șcheia.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care a lăsat la vedere, pe banchetă, o borsetă, după ce au spart geamul unei portiere a autoturismului, persoane necunoscute au sustras borseta cu diverse bunuri de uz personal, prejudiciul total fiind de circa 500 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră  şi asiguraţi portierele ; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
– încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii;
– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a încuia în torpedou banii, atrage de obicei atenţia;
– cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar