full screen background image

Iohannis a asistat la un exerciţiu NATO în Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis a asistat la un exerciţiu NATO de amploare care are loc în Capitală. Este un exerciţiu de testare a felului în care cooperază sistemele de comunicaţii aliate.

La antrenamente participă o mie de militari din 35 de unităţi. Şeful statului a spus că ţara noastră a demonstrat astfel că are capacitatea de a integra comandamente şi forţe româneşti într-o operaţie majoră de apărare colectivă în Estul Europei.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat eforturile autorităţilor române în vederea consolidării, şi pe această cale, a rolului României de furnizor de securitate şi stabilitate în Flancul de Est al Alianţei. Țara noastră a demonstrat, în cadrul Exerciţiului NATO „Steadfast Cobalt 2016”, că deţine capabilităţi de ţară-gazdă pentru forţele ce ar putea fi dislocate pe teritoriul naţional, confirmând propria capacitate de a integra comandamente şi forţe româneşti într-o Operaţie majoră întrunită NATO, de apărare colectivă în Estul Europei”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Șeful statului „a apreciat că, pentru militarii români participanţi, exerciţiul a constituit o oportunitate de consolidare a cunoştinţelor tehnice şi a abilităţilor practice necesare pentru desfăşurarea unor misiuni în comun în mediul internaţional”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar