full screen background image

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în sud şi în est, astfel că maximele termice se vor încadra între 23 şi 31 de grade, informează ANM.

Miercuri, pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice local în regiunile vestice, în special în zonele montane şi submontane şi izolat în extremitatea de est şi sud-est.

Începând cu orele serii însă, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua în jumătatea de vest, unde aversele şi descărcările electrice vor fi frecvente şi pe arii restrânse vor fi însoţite de căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.

Joi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, în scădere în toată ţara, se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii iunie. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile, dar mai frecvente în nord, în centru şi în est.

Ploile vor avea şi caracter torenţial,  local se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 17 grade.

comments

comments




Leave a Reply

avatar