full screen background image

Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor din 9 iunie 2016

Ziua Eroilor va fi marcată în acest an pe data de 9 iunie. Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care a stabilit programul manifestărilor  prilejuite de această zi.

În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională a poporului roman” și s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești.

Programul manifestărilor cuprinde măsuri administrativ-organizatorice, manifestări comemorative în Capitală, în țară și pe plan extern.

Ministerul Apărării Naționale, prin unitățile, instituțiile de învățâmânt, cercurile și bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici și veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee și monumente comemorative de război, expoziții de carte. Ministerul Educației Naționale are în vedere desfășurarea, în instituțiile de învățâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.

Ministerul Afacerilor Externe va organiza, prin intermediul reprezentanțelor diplomatice românești sau oficiilor consulare, activități specifice pentru cinstirea memoriei și comemorarea eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state.

Autoritățile administrației publice locale vor organiza  expoziții tematice, simpozioane și vor desfășura programe proprii de  evocare a memoriei eroilor. Instituțiile de apărare și ordine publică vor asigura gărzi de onoare și muzici militare pentru evenimentele oficiale organizate în Capitală și în municipiile reședință de județ.

comments

comments




Leave a Reply

avatar