full screen background image

Legea pentru înfiinţarea creşelor, adoptată tacit

Consiliile locale trebuie să înfiinţeze cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori. Prevederea apare într-un proiect de lege adoptat tacit în Camera Deputaţilor. Votul final se va da în Senat.
Potrivit proiectului, înființarea creşelor se poate face și prin construirea unor anexe la grădinițele existente, astfel încât să poată prelua și copiii de la vârsta de un an, scrie Agerpres.

Conform inițiativei, cheltuielile vor fi asigurate din fonduri proprii ale localităţilor, fonduri europene și din alte surse legale de finanțare.

Conform iniţiatorilor, proiectul îşi doreşte să le încurajeze pe mame să se întoarcă mai devreme la serviciu, în situaţia în care, legal, primesc timp de doi ani indemnizaţii pentru creşterea copiilor. „Statul trebuie să își dezvolte politicile în ceea ce privește înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea și educația timpurie a copilului”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul este inițiat de Florentin Gust (deputat neafiliat) și semnat de deputații Maria Grecea (PNL), Dumitru Niculescu (UNPR), Ionel Stancu (minorități) și Liliana Ciobanu, Răzvan Condurățeanu şi Maria Dragomir (neafiliați).

Camera Deputaților este primul for sesizat în acest caz, votul decisiv va fi dat în Senat.

Potrivit Eurostat, doar 3% dintre copiii cu vârsta mai mică de trei ani din România erau îngrijiți, în 2014, în creşe. Este cel mai mic procent în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.

comments

comments




Leave a Reply

avatar