full screen background image

Uniunea pentru Rădăuți, prin candidatul la funcția de primar al municipiului, Traian Andronachi, și-a prezentat la VIVA FM programul electoral

UpR își dorește ca în oraşul nostru să fie nemulţumiţi doar politicienii, vor să cruţe cauciucurile şi pingelele cetăţenilor prin rezolvarea infrasctructurii stradale, vor să aranjeze orașul astfel încât să domnească cinstea, onoarea, inteligenţa, tinereţea, hărnicia, bunăstarea şi modernizarea în respectul trecutului. Este jurământul candidatului la primărie și al celor 24 de consilieri pe care îi propune, faţă de cetăţenii municipiului.
UpR le promite rădăuțenilor gestionarea „la sânge” a celor 14,5 milioane de euro, sumă ce reprezintă bugetul anual al oraşului, unul din cele mai mari/ cap de locuitor din țară. O altă promisiune electorală este aceea că nici un ban nu va fi cheltuit pe ticăloşii sau inutilităţi.
Dacă vor câștiga votul de încredere al rădăuțenilor, vor interzice din start firmelor câştigătoare de licitaţii  subcontractarea lucrărilor, dorind respectarea cu strictețe a condițiilor și termenelor de execuție, exigenţă maximă la recepţie. Asfaltarea în regim de urgență a celor mai importante artere rutiere, pavarea trotuarelor, remodelarea celor vălurite, reamenajarea porţiunilor descompletate, mai exact, transformarea Rădăuțiului într-un adevărat MUNICIPIU este o prioriotate pe lista de proiecte ale UpR, ca și reabilitarea centrului istoric, refacerea clădirilor în „suferinţă” care prezintă pericol public, prin implicarea tuturor deţinătorilor de spaţii care vor trebui să se alinieze unui proces profesionist de estetizare şi nu după toanele unor proaspeţi urbanizaţi.
Candidatul Traian Andronachi se gândește și la reorganizarea biroului de urbanism şi înfiinţarea unui post de peisagist. Uniformizarea sistemului de anvelopare și depistarea unor soluţii viabile de acoperire cu şarpantă a blocurilor face de asemenea parte din programul amplu al Uniunii pentru Rădăuți..

Candidat de primar Traian Andronachi și echipa UpR – poziția 12 pe buletinul de vot.

comments

comments




Leave a Reply

avatar