full screen background image

Săptămâna siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar

În săptămâna 9 – 13 mai, poliţiştii au intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.
La nivelul IPJ Suceava, zilnic peste 160 de poliţişti au acţionat în această perioadă în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă acestora. Poliţiştilor din structurile operative li s-au adăugat şi poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava.

Acţiunile desfăşurate de poliţişti la nivelul IPJ Suceava au vizat trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003; acordarea sprijinului de specialitatate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).

Zilnic, echipaje de poliţie au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, au fost efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au avut cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

Poliţiştii de la Compartimentul de analiză şi prevenirea criminalităţii, împreună cu cei rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximinate, au desfăşurat întâlniri preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare. Au fost organizate la nivelul întregului judeţ 191 de activităţi de informare şi responsabilizare a elevilor, din care 73 în unităţi de învăţământ din mediul urban şi 118 în mediul rural. În parteneriat cu specialişti din cadrul unităţilor de învăţământ au fost consiliaţi 128 de tineri.

Acţiunile poliţiştilor au vizat şi prevenirea absenteismului şcolar. Au fost identificaţi 68 de elevi în situaţie de absenteism şcolar.
De asemenea, poliţiştii au efectuat 173 de controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel de controale vor fi efectuate şi în continuare pe linia verificării modului de acces în incinta şcolilor şi executării pazei.
Au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţioanle la Legea 61/1991 republicată, HG 128/1994, OUG 195/2002 şi Lg. 333/2003. De asemenea, au fost realizate 25 de informări către instituţii cu atribuţii în gestionarea unor aspecte constatate.

Siguranța în școli este o prioritate a Poliției Române, astfel că, de la începutul anului școlar, numărul infracţiunilor sesizate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar s-au redus faţă de perioada similară a anului școlar trecut.
De menţionat este faptul că primele 3 luni ale anului 2016, la nivelul judeţului au fost sesizate 13 infracţiuni ca fiind comise în şcoli şi în afara acestora, în scădere cu 4 faţă de 3 luni 2015, din care 9 în mediul urban şi 4 în mediul rural.
12 fapte s-au înregistrat în incinta unităţilor de învăţământ, şi doar 1 în afara acestora, ponderea fiind reprezentată de cele 9 fapte de loviri sau alte violenţe,

Educaţia trebuie stimulată de toţi factorii activi din viaţa comunităţii, pentru a putea crea generaţii de tineri responsabili, cu un comportament civilizat, situaţi înafara sferei infracţionalităţii.

Tocmai de aceea, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Suceava, astfel de activităţi preventive care contribuie la dezvoltarea tinerilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar