full screen background image

Se pregăteşte dezincriminarea conflictului de interese pentru aleșii care şi-au angajat rude în Parlament

Trei deputaţi au depus pe 4 mai un proiect de lege de modificare a Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prin care se urmăreşte dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare până în anul 2013.

Inițiatorii legii sunt Marton Arpad (UDMR), Daniel Florea (PSD) și Florin Iordache (PSD).

54 de parlamentari și-au angajat rudele la birourile parlamentare, potrivit datelor Agenției Naționale de Integritate (ANI), iar o parte a acestora au făcut-o înainte de 2013. Unii au fost condamnați la închisoare cu suspendare, iar acum parlamentarii caută să evite, pe viitor,  astfel de pedepse.

O iniţiativă legislativă de interpretare a Statutului deputaților și senatorilor stipulează că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese, scrie România Liberă.

Inițiatorii susțin că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora membrii familiei parlamentarilor ori rudele/afinii până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi în cadrul biroului parlamentar, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2013, nu se aplică retroactiv şi nu produc efecte juridice pentru actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări.

Iniţiatorii legii invocă faptul că în Statutul deputaţilor şi senatorilor din 2006 nu exista această interdicţie pentru angajarea rudelor la cabinetele parlamentare. Prin urmare, s-a încălcat Constituţia când s-au decis sancţiuni, pentru că s-a aplicat o lege retroactiv.

Proiectul de lege trebuie acum să primească aviz de la Comisia juridică și raport de la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, avand termen până pe data de 18 mai, apoi trebuie votat de plenul comun al celor două camere, fiind un proiect de modificare a statutului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar