full screen background image

Premierul face bilanţul a 6 luni de guvernare, la jumătatea lunii

Premierul Dacian Cioloş va face un bilanţ la 6 luni de guvernare “undeva la jumătatea lunii”, nu vineri aşa cum s-a anunţat iniţial, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a adăugat totodată că în momentul de faţă nu se pune problema unei remanieri.

“Premierul va face un bilanţ la 6 luni de guvernare undeva la jumătatea lunii. Azi se va întâlni cu toţi miniştrii, cu excepţia ministerelor de forţă, respectiv MAI, MApN, MAE, pentru a face o evaluare a activităţii şi modul în care se derulează proiectele asumate. Acum nu se pune problema unei remanieri guvernamentale”, a precizat Suciu pentru MEDIAFAX.

De asemenea, referitor la demiterea sau demisia unor alţi membri ai Cabinetului, surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că dacă situaţia de la Ministerul Sănătăţii evoluează într-un sens care impune această măsură există posibilitatea plecării din Guvern a ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu.

”Dacă apar lucruri noi, apar lucruri noi, dar acum nu se pune problema unei remanieri”, au mai afirmat sursele citate.

La finalul şedinţei săptămânale a Executivului de miercuri, jurnaliştii prezenţi la Palatul Victoria l-au întrebat pe purtătorul de cuvânt al Guvernului dacă premierul a început analiza activităţii miniştrilor aşa cum a anunţat anterior, iar Dan Suciu a răspuns pozitiv.

“Da. Astăzi (miercuri-n.r.) a fost o discuţie şi pe acest subiect cu unii dintre miniştri. Vor continua şi în zilele următoare, nu am acum detalii de dat. Aşteptăm finalizarea acestor discuţii, dar cu siguranţă în aceste săptămână veţi mai avea câteva detalii legate de aceste discuţii pe care premierul le are, probabil vineri”, a spus Suciu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza