full screen background image

Pompierii atrag atenţia în legătură cu pericolul incendiilor de Paşte

Pompierii suceveni sunt îngrijoraţi de pericolul izbucnirii incendiilor în zonele lăcaşelor de cult, în perioada sărbătorilor de Paşte.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă derulează verificări care vizează respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor în biserici şi mănăstiri, precum şi la clădirile destinate cazării persoanelor din incinta ansamblurilor mînăstireşti.

Pînă acum, principalele probleme constatate au fost legate de expirarea valabilităţii stingătoarelor, improvizaţii ale instalaţiilor electrice şi neamenajarea corespunzătoare a spaţiilor pentru lumânări.

În noaptea de Înviere, credinciosii sunt sfătuiţi să nu utilizeze pentru lumânări sisteme de protecţie confecţionate din materiale care se aprind uşor şi să aşeze luminările aprinse doar în locurile special amenajate.

Accesul credincioşilor în incinta lăcaşelor de cult trebuie permis numai în limita capacităţii, pentru evitarea supraaglomerării recomandîndu-se organizarea slujbelor şi în exterior.

Pe timpul acestora, uşile bisericilor trebuie blocate în poziţie deschisă, iar parcarea autovehiculelor se va face astfel încît să permită o eventuală intervenţie a maşinilor de pompieri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar