full screen background image

Lucia Condrea, din Moldoviţa, şi Valeria Fercal, din Paltinu, la expoziția cu obiecte populare de patrimoniu de la Palatul Victoria

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Guvernul României, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, va organiza miercuri, 27 aprilie, între orele 10.00-15.00, la Palatul Victoria, o expoziție de obiecte populare de patrimoniu.

Costume populare, ceramică, țesături și icoane pe sticlă vor fi expuse pe Holul Oglinzilor, la sediul Guvernului, iar meșteri populari vor prezenta demonstrații de ouă încondeiate, sculptură în lemn, pictură pe sticlă și lucru la gherghef.

“Valorile tradiționale românești sunt parte a identității noastre culturale. Ele trebuie păstrate, apărate și puse în valoare într-un spirit modern, pentru că locul lor este alături de valorile europene. Guvernul și autoritățile locale trebuie să își asume rolul de a susține valorificarea tradițiilor autentice, atât prin punerea la dispoziție a unor pârghii naționale, cât și prin utilizarea mecanismelor europene“, consideră premierul Dacian Cioloș.

În cadrul expoziției, vor putea fi admirate lucrări ale unor artişti şi meşteri populari din diferite regiuni ale ţării.

Printre expozanţi se va afla şi Lucia Condrea, din Moldoviţa, celebră pentru meșteșugul încondeierii ouălor, prin 10 tehnici pe care le-a inventat, cu simboluri străvechi, inspirate din spaţiul bucovinean,

Prezenză va fi şi Valeria Fercal, din localitatea Paltinu, specialist în încondeierea tradițională a ouălor cu motive din zona Bucovina.

comments

comments




Leave a Reply

avatar