full screen background image

Artiştii Operei Naționale au intrat în grevă japoneză

Scandalul de la Opera Naţională pare să nu se mai termine. Spectacolele au fost reluate, însă artiştii au intrat în grevă japoneză, informează B1 TV. Asta după ce, sâmbătă, au fost huiduiţi de spectatori pentru că au refuzat să urce pe scenă. Vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat că se va întâlni cu protestatarii.
”Artiştii Operei Naționale vor susține spectacolul din această seară. Spectacolul se va da din respect pentru publicul nostru. De ce facem asta? Marți, la ora 12, avem această întâlnire în care vicepremierul Vasile Dâncu este dispus să asculte toate doleantele artiştilor, să aflăm împreună rezolvarea acestei situaţii de criză”, a declarat dirijorul, înainte de spectacolul dedicat celor 400 de ani de la naşterea lui Shakespeare.
Artiştii au urcat pe scenă cu banderole albe pe braţe, iar la ultimele trei reprezentaţii aceştia nu au cântat. Mai mult, o parte dintre balerini ar fi vrut să danseze, dar orchestra a refuzat.
Mulţi dintre spectatori şi-au exprimat indignarea şi au făcut cozi să-şi recupereze banii, iar alţii şi-au arătat sprijinul pentru angajaţii Operei.
Protestele vor continua la Opera Naţională. Artiştii vor rămâne în grevă japoneză până marţi, când vor avea loc discuțiile cu vicepremierul Vasile Dâncu.
Artistii cer o verificare atentă a întregii activitaţi economice a Operei din ultimii trei ani şi numirea unui nou coordonator al baletului în locul danezului Johan Kobborg.

comments

comments




Leave a Reply

avatar