full screen background image

FESTIVALUL DE TEATRU în limba română PENTRU COPII ȘI TINERET, ediția a X-a, s-a bucurat de un real succes!

Prima zi a Festivalului de teatru, în limba română pentru Copii și Tineret a desemnat și primii câștigători.

La etapa locală s-au bucurat de trofee, diplome și medalii, dar mai ales de aprecierile juriului toți copii și tinerii participanți atât pe scenă cât și în public.

Totuși cei calificați pentru etapa națională sunt:

La categoria Copii, secțiunea monolog, LOCUL I a fost ocupat de Adela Șulea care a recitat poezia Glossă de Mihai Eminescu, așa cum a știut ea mai frumos. LOCUL al II-lea i-a revenit elevei Butnaru Anisia de la Școala Gimnazială nr.4, cu monologul Despre mine, iar LOCUL al III-lea a fost binemeritat de eleva Gabriela Muscă ce a interpretat monologul Dacă aș fi…,text compus de eleva Daniela Călin, acompaniată la pian de Mateo Rusu.

La secțiunea trupe, copii de la Școala Gimnazială nr. 1, coordonați de d-na prof.Crenguța Grosar au ocupat LOCUL I cu piesa Greierele si furnica după Alexandru Donici. LOCUL al II-lea a revenit trupei Phoenix- junior cu piesa Eu,cine sunt…cum sunt…scrisă de eleva Sanda Pîșlac de la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza”- Suceava, iar LOCUL al III-lea l-a obținut  trupa Școlii Gimnaziale nr. 10, coordonată de doamna prof. Babii Daniela cu piesa La cireșe după Ion Creangă.

La categoria Tineri, secțiunea monolog, pe LOCUL I s-a clasat eleva Stavarache Cristiana de la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir cu textul Hai să fim nemuritori- compoziție proprie, coordonată de doamnele prof. Dranca Cristina și Ciobîcă Alina. LOCUL al II-lea l-a ocupat Ioana Pavăl de la Colegiul Tehnic Al. I. Cuza interpretând rolul Elizei Dorrote din filmul Pygmalion de George Saw, coordonată de doamna prof. Pintea Silvia. Pe locul al III-lea s-a clasat elevul Verciuc Andrei de la Colegiul Național de Informatică interpretând un text propriu intitulat Încă mai bate, coordonat de d-na prof.Maria Guz.

La secțiunea trupe LOCUL I i-a revenit trupei Infomaniacii cu piesa Cină în familie scrisă de Maxim Raluca și Scrijoschi Alexandru, coordonați de d-na prof. Bodnar Loredana. LOCUL al II-lea a revenit trupei Trivium cu piesa Buzunarul cu pâine scrisă de Matei Vișniec, sub coordonarea d-nelor prof. Iacoban Magdalena și Dolgu- Ursuleanu Dana. Trupei Eco Art de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir i-a revenit LOCUL al III-lea cu piesa Rătăcind prin umbre scrisă de Andreescu Andrei și Ciobîcă Alina.
Și anul acesta copii și tinerii suceveni au demonstrat că știu să aprecieze arta teatrală și merită sprijiniți în demersurile lor. Acest proiect este realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava.

Etapa națională a concursurilor a venit să încununeze succesul etapei locale. Invitații din Călărași, Piatra Neamț, Roman dar și cei din Vatra Dornei, Siret, Drăgușeni, Milișăuți, Zvorâștea, Udești, ne-au oferit adevărate surprize la cea de a zecea ediție a Festivalului prin prezentarea unor scenete pregătite cu grijă pentru a încânta ochii și sufletele spectatorilor. Juriul i-a desemnat câștigători pe cei mai buni dintre cei buni.

Astfel la categoria Copii, secțiunea monolog locurile de pe podium au fost ocupate de:
LOCUL I: Anisia Butnaru, de la Școala Gimnazială nr. 4- Suceava, coordonată de prof. Miron Cătălina, cu un text propriu intitulat Despre mine.
LOCUL al II-lea: Lavinia Cârdei, de la Școala Gimnazială Milișăuți ( Structura Bădeuți), coordonată de prof. Marciuc Adriana, cu monologul Găina cultivată- o adaptare după Cornel Udrea.
LOCUL al III-lea: Adela Șulea, de la Școala Gimnazială Miron Costin- Suceava, cu poezia Glossă de Mihai Eminescu.
Mențiune: Lupu Damaris Beatrice, de la Școala Gimnazială Buda, Zvorâștea, cu textul Cura de slăbire de Mihai Maximilian

La categoria Copii, secțiunea Trupe am avut partedeadevărate spectacole de teatru oferite de către trupele care au fost premiate:
LOCUL I: Trupa JOC, de la Școala Gimnazială nr.1 din comuna Cuza Vodă, județul Călărași cu piesa ȘTEFAN CEL MARE- atletul lui Hristos, scrisă de Dinu Elena-Gavrilă, prof. coordonator Comănescu Niculina.
LOCUL al II-lea: Trupa LEGO, de la Școala Gimnazială Luca Gavril, Drăgușeni cu piesa DIN LUMEA POVEȘTILOR, adaptare după Octav Pancu Iași/Ion Creangă, regia artistică Munteanu Mihaela Loredana, prof. coordonator Munteanu Petrică.
LOCUL al III-lea: Trupa CÂNTĂREȚII ANOTIMPURILOR, de la Școala Gimnazială nr.1- Suceava cu piesa GREIERELE ȘI FURNICA de Alecu Donici, coordonați de prof. Crenguța Grosar.
MENȚIUNE: Trupa FEȚE ALE ARTEI, de la Școala Gimnazială Buda, Zvorâștea, cu piesa LANȚUL SLĂBICIUNILOR de I. L. Caragiale, prof. coordonator Sfichi Dorina și Ciornei Daniela

În ziua de 20 aprilie avenit și rândul tinerilor să își arate măiestria pe scenă iar fericiții câștigători ai Concursului de interpretare au fost:
La secțiunea Monolog:
LOCUL I: Afrăsinei Octavian D-tru, de la Clubul de Copii ”ARTIS”- Piatra Neamț care a prezentat pe scenă Monologul lui Spiridondin ”O noapte furtunoasă”- I. L. Caragiale, regia artistică Gina Gulai
LOCUL al II-lea: Stavarachi Cristiana, de la Colegiul Economic ”DimitrieCantemir”- Suceava cu un text și regie proprie intitulat Hai să fim nemuritori!, prof. coordonatori Dranca Cristina și Ciobîcă Alina
LOCUL al III-lea: Ioana Pavăl, de la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza”- Suceava interpretând rolul lui ELIZA DORROTE din filmul PYGMALION, prof. coordonator Silvia Pintea
MENȚIUNE: Verciuc Andrei Nicolae, de la Colegiul Național ”Spiru Haret”- Suceava, cu textul propriu Încă mai bate…, coordonat de prof. Maria Guz

Ca o noutate a acestei ediții a fost Expoziția de afișe ale concurenților, găzduită de Teatrul Municipal Matei Vișniec- Suceava. Afișul premiat la Categoria Copii a fost cel al Trupei EXPRES, de la Școala Gimnazială Milișăuți ( Structura Bădeuți), coordonați de prof. Marciuc Adriana, iar la Categoria Tineri, Trupa TRIVIUM, de la Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret”, coordonați de prof. Iacoban Magdalena și Dolgu-Ursuleanu Dana au reușit să realizeze afișul premiat la ediția a X-a a Festivalului de Teatru, în limba română pentru Copii și Tineret, Suceava, 2016.
Acest proiect este realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava, prin programul din anul 2016.

Prof. Elena Ignat, președinte al Asociației Promotorii Bucovinei, mulțumeşte tuturor partenerilor și colaboratorilor și îi așteaptă la următoarea ediție.

comments

comments




Leave a Reply

avatar