full screen background image

Clubul Toast Masters Rădăuți se reuneşte în prima ședință

t     Clubul Toast Masters Rădăuți va susține prima ședință joi, 14 aprilie, la ora 19.00 în restaurantul-cafenea din strada Gării nr. 9, acesta fiind cel de al 21-lea club înființat în România.

În cadrul întâlnirii, Lucian Popescul, președintele Toast Masters Suceava, va prezenta un discurs care se încadrează la proiectul numărul 6 din manualul de comunicare competentă – folosirea varietății vocale.

Cei interesați să participe și să ia parte la eveniment, vor fi primiți într-o atmosferă placută cu oameni dornici de creștere și auto-educare.

În Rădăuți există Oameni care vor să învețe.

Organizatorii, Bogdan Horodincă și Lucian Popescul, cred cu tarie că o persoană cu un discurs demn, cizelat și plăcut trezește și în cei cărora li se adresează dorința de a fi mai buni, de a se cunoaște, de a crește din punct de vedere profesional și personal.

La VIVA FM, Bogdan Horodincă, membru fondator al Toast Masters Rădăuți, a spus că acest club li se adresează celor care doresc sa-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, indiferent din ce sferă de activitate vin.

0:00

Lucian Popescul, președintele Toast Masters Suceava, a vorbit despre reprimarea emoțiilor în momentul în care se vorbește în public și în ce fel acest lucru se poate învăța la o astfel de întâlnire.

0:00

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments