full screen background image

Acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice, desfăşurate de poliţiştii suceveni

camion cu lemne     Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

În data de 5 aprilie, la ora 13.05, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, în cooperare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au oprit pentru control, pe raza comunei Vama, la intersecţia DN 17 cu DC Miclăuşa, ansamblul auto cu remorcă condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Fundu Moldovei, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport, acesta declarând faptul că materialul lemnos provine dintr-o partidă adjudecată de o societate comercială din comuna Vama, iar administratorul firmei se afla în municipiul Suceava.

Autoutilitara a fost condusă la un depozit din cadrul Ocolului Silvic Vama, unde, în urma inventarierii, specialiştii silvici au stabilit faptul că ansamblul auto transporta cantitatea de 29,80 mc de lemn rotund răşinoase pentru construcţii.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 7.500 de lei, a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Vama.

Pe 6 aprilie, la ora 04.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 71 de ani, din comuna Moldovița, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport pentru cantitatea de 3.5 metri steri lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 470 de lei, a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Marginea.

În aceeaşi zi, la ora 05.30, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe DN 29, pe raza orașului Salcea, autoutilitara condusă de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Ostra, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport pentru cantitatea de 4 metri steri, lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 800 de lei, a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Adâncata.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare, în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

comments

comments