full screen background image

Legea dării în plată, în comisia juridică

camera deputatilor     Legea dării în plată a intrat pe ultima sută de metri.

Joi, va fi dezbătută de comisia juridică, iar pe 6 aprilie va fi dat şi votul final în Camera Deputaţilor.

Până atunci, s-ar putea să mai apară însă modificări faţă de proiectul care a trecut de Senat.

Plafonul ar putea creste de exemplu, de la 150.000 la 250.000 de euro, iar programul Prima Casă ar putea să fie scos din proiect.

Iniţiatorul legii, liberalul Daniel Zamfir, insista însă că Prima casă să rămână în legea dării în plată.

Altfel, s-ar crea discriminări, a spus deputatul.

comments

comments