full screen background image

Un şofer beat din Moara a provocat un accident în lanţ pe bd. 1 Mai din Suceava

politia_rutiera     Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată, luni, la ora 15.30, de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Moara, un bărbat, de 63 de ani, şi un tânăr, de 29 de ani, ambii din municipiul Suceava, despre faptul că, în cursul zilei, au fost implicaţi într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea autoturismul, pe bd. 1 Mai, din municipiul Suceava, înainte de intersecţia semaforizată cu strada Calea Obcinilor, bărbatul de 48 de ani nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune faţă – spate cu autoturismul condus de tânărul de 29 de ani, pe care l-a proiectat în autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 29 de ani și bărbatul de 63 de ani și de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 48 de ani din comuna Moara, căruia, la spital, i s-au recoltat  probe biologice, în vederea  stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments