full screen background image

Paştele Catolic, celebrat şi la Rădăuţi

1     Credincioşii catolici, reformaţi şi evanghelici au sărbătorit duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii la cele două Biserici.

Credincioşii au celebrat Paştele la o diferenţă atât de mare, de cinci săptămâni, şi în 2013.

Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, Paştele a fost sărbatorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante.

Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi şi în 2014, la 20 aprilie, iar în 2015 catolicii au celebrat această sărbătoare cu o săptămână mai devreme decât ortodocşii.

În noaptea de sâmbătă spre dumnică, a avut loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

La Rădăuți, ritualul a început la Biserica Romano-Catolică “Nașterea Sfintei Fecioare Maria” prin aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat, de la care au fost aprinse apoi lumânările credincioşilor care au venit cu coșurile pline cu bunătăți pascale pentru a fi sfințite de părintele paroh.

Credincioşii au ascultat apoi vestirea solemnă a Învierii şi cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria mântuirii, de la creaţie şi până la învierea lui Cristos.

Puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele au bătut din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară după 40 de zile de post s-a intonat cântarea “Aleluia” și “Hristos a Înviat!”.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments