full screen background image

Primăria Rădăuți angajează un inspector în cadrul Serviciului Contabilitate

primaria radauti     Primăria Rădăuți organizează concurs, pentru ocuparea pe o perioadă nedeterminată, a postului de inspector, grad profesional I, în cadrul Serviciului Contabilitate – buget finanțe, al Municipiului Rădăuți.

Condițiile de participare sunt: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, științe juridice sau administrative absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

Persoanele care doresc să se înscrie la concurs trebuie să aibă cetățenie română sau a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România, să cunoască limba română scris și vorbit, trebuie să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale, capacitate deplină de exercițiu.

Starea de sănătate trebuie să fie corespunzătoare postului și atestată pe baza adeverinței medicale emise de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate.
De asemenea, concurentul trebuie să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals sau a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va desfășura în două etape: proba scrisă pe data de 18 aprilie, ora 10.00, iar interviul pe data de 20 aprilie, ora 12.00, ambele la Primăria Municipiului Rădăuți.

Actele necesare dosarului de înscriere sunt afișate pe site-ul primăriei, la fel și bibliografia necesară.

Relaţii suplimentare se obţin de la camera 20 – serviciul administraţie publică locală, resurse umane, relaţii cu publicul, sau la telefoanele 0230.1561140, 0230.1562931.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments