full screen background image

“Agro Expo Bucovina 2016” – Lucian Gheorghiu, prezent în studioul matinalilor VIVA FM!

lg     În acest sfârșit de săptămână, Iulius Mall Suceava găzduiește Târgul “Agro Expo Bucovina”, cel mai mare târg de profil din zona Moldovei.

Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a venit cu informații în studioul Viva.

“Subiectul principal îl constituie agricultura, domeniul e foarte vast, însă adresabilitatea e mult mai largă, pe tot parcursul evenimentului îl avem invitat pe Ministrul Agriculturii, dl. Achim Irimescu, este și cel care va face și deschiderea oficială.”

Târgul este completat de programe de muzică folclorică și dansuri populare.

Vineri, de la ora 13.00, cei care iubesc cântecele românești sunt așteptați la spectacolul inaugural oferit de “Fanfara lui Cocoș Fântânele”, iar de la ora 14.30, vor urca pe scenă membrii Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”, urmați de interpreta Iosefina Telescu.

Sâmbătă, de la ora 14.30, momentul artistic este susținut de Ansamblul Școlii de Artă “Ion Irimescu” și Iosefina Telescu, iar duminică, de la ora 14.00, vor anima atmosfera artiștii Ansamblului “Sălceanu și Dumbrăveanca” și cântărețul Alexandru Recolciuc.

Tîrgul va debuta vineri, 25 martie, la ora 14.00 şi se va încheia duminică, 27 martie.

“Agro Expo Bucovina” a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie şi a devenit cel mai mare şi mai important eveniment agricol din zona Moldovei.

În cele trei zile ale târgului, vizitatorii au ocazia să se informeze și să obţină sfaturi avizate de la cei peste 60 de expozanţi din ţară și străinătate.

0:00

comments

comments