full screen background image

22 martie – E timid, dar îl tratez..

doza bun     Mă gândeam, zilele trecute, la cât de multe s-au schimbat în comportamentul copiilor zilelor noastre, față de cel al copiilor din urmă cu câțiva ani. Schimbarea e firească, pentru că sunt la fel de multe lucrurile care s-au schimbat în jurul lor.

Nu s-a schimbat, însă, ceva. N-au dispărut copiii timizi sau cei introvertiți. Și pentru că acum părinții par a fi mai informați, își fac chiar mai multe griji în privința lor. Căci acești copii sunt chiar mai timizi în preajma celor de vârstă apropiată lor. Timizi și nu introvertiți. Este o deosebire mare între cele două categorii, de care e necesar să țină seamă părinții. Deși în ambele cazuri copiii sunt mai retrași, introvertiții sunt cei care aleg asta, bucurându-se de mediul liniștit, în timp ce timizii resimt o frică socială, evitându-i pe ceilalți, deși își doresc să fie cu ei. Timizii se uită de la distanță, cu jind, la un grup de copii, în timp ce introvertiții nici nu-i observă pe ceilalți, putând să se amuze chiar și în lipsa lor.

Cum îi putem ajuta pe copiii timizi să-și depășească sentimentul de nesiguranță?

Primul pas este să fim noi, părinții, un bun exemplu. Pentru că cei mici, cum am mai spus, copiază mult din comportamentul nostru.

Apoi, e bine să inițiați o discuție prin care să aflați de ce îi este rușine să interacționeze cu cei de vârsta lui, fără să îi judecați sentimentele sau să încercați să-l convingeți că nu e normal să se teamă de anumite lururi. Deoarece veți fisura și mai mult încrederea lui în sine. Doar ascultați-l și căutați soluții împreună. Nu ne naștem cu deprinderi sociale. Ele se dezvoltă pe parcurs. Drept urmare, îl poți ajuta pe junior, exersând împreună, prin jocuri de rol. Jocuri în care anticipați diverse situații în care copilul ar putea fi pus, atunci când își dorește să se joace cu alții sau este într-un mediu complet nou.

Dar cunoașterea gesturilor la care se poate aștepta de la ceilalți în situații noi, nu este suficientă. E necesar să să-l ajuți să se cunoască mai bine și pe el însuși. Să-și recunoască emoțiile pentru a le controla în situații date. Găsiți soluțiile împreună, fără a pune presiune asupra lui. Altfel, am putea face și mai mult rău.

Un ultim sfat. Nu vă mai lamentați în preajma celor mici, spunându-le celorlalți cât de timizi sunt. Se vor conforma etichetării, crezând că nu se pot schimba.

Tratarea timidității este un proces de durată, ce necesită răbdare și tact. Pe de altă parte, e foarte important de știut care sunt motivele pentru care un părinte își dorește un copil lipsit de timiditate. Dacă aceasta îl împiedică să aibă relații sociale normale cu cei de vârsta lui, da, este o problemă și trebuie acționat. Dacă, însă, părintele își dorește un junior mai puțin timid pentru a putea fi sufletul petrecerii, este o greșeală.

Timiditatea și introversiunea ar putea fi, în anumite contexte, chiar atuuri. Mai ales într-o societate în care părinții își încurajează, uneori ducând în extrem, dezinvoltura. E bine de păstrat linia de mijloc. Aceea despre care se spune că e de aur. Iar în trasarea ei, poate ajuta și o doză de educație.

0:00

comments

comments