full screen background image

Tipografia “Royal Print” din Iaşi, o alegere pentru succesul în afaceri

royal     Tipografia “Royal Print” din Iaşi, lansată în anul 2010, a reuşit să se impună prin serviciile bune pe care le-a oferit clienţilor pe parcursul anilor. Bussinesul a luat amploare şi tipografia oferă, acum, servicii diverse, ca printuri mari, gravură laser, obiecte personalizate, print digital, ştampile sau toată gama de invitaţii.

Mai multe despre Tipografia “Royal Print” ne-a spus managerul unităţii, Ciprian Popa:

“În viaţa de zi cu zi, la un moment dat, te loveşti de foarte multe lucruri. În ceea ce lucrez eu, am ales să îmi fac clienţii şi colaboratorii fericiţi. Iar pentru asta a trebuit ca tot timpul să fiu ochi şi urechi pentru ei. La un anumit timp, timp în care noi am lucrat bine şi marea majoritate au fost mulţumiţi, s-au ridicat pretenţiile. Clienţii mei îşi doreau şi altceva. Îşi doreau mai multe lucruri de la mine, iar eu singură nu prea aveam cum să fac faţă.

M-am apucat să caut soluţii. Şi nu după mult timp, le-am şi găsit. Aveam nevoie de o tipografie. Ieftină, atentă la detalii şi disponibilă pentru pretenţiile pe care le aveau clienţii mei. Înainte de asta, am încercat şi alte tipografii pentru nişte calendare de birou, preţul nu a fost unul mare dar hârtia pe care s-au printat şi felul lor de a arăta au cam lăsat de dorit. La fel şi la ştampile. Mi s-a întâmplat cam acelaşi lucru. Nu am clienţi dificili, doar că atunci când vrei să cumperi un serviciu, e normal să vrei să fie cel mai bun.

După multe episoade neplăcute, ţi se întâmplă să devii sceptic. Şi atunci nu faci decât să probezi o comandă mică, ca să te asiguri că la o comandă mare totul va fi bine. Aşa am şi făcut. Primele mele cărţi de vizită le-am făcut la tipografia Royal Print din Iaşi. Am găsit păreri despre ea în câteva locuri unde clienţii au fost din ce am citit eu… foarte mulţumiţi. Aşa că am încercat şi eu. După ce am dat comandat, cărţile au venit în aproximativ două zile. Credeţi-mă, asta s-a întâmplat acum mult timp. Dar încă nu am uitat cât de bine arătau ele când au sosit. Le-am folosit cu plăcere şi aşa a şi început de fapt colaborarea noastră. Cine sunt ei şi ce ştiu să facă cel mai bine? Nu e foarte simplu de spus!

Atunci când îţi doreşti ca pe toate planurile să ai succes, trebuie să te gândeşti că ai nevoie de cineva care să te descrie, să arate celorlalţi că ştii să faci un lucru bine şi apoi să te lansezi. Asta face Tipografia Royal Print din Iaşi. După cum se poate vedea cu ochiul liber, această tipografie are un meniu destul de complex. Domeniul de activitate al acestei firme este să facă clientul mulţumit, indiferent de comanda primită. Şi asta se va întâmpla de fiecare dată dacă alegeţi să lucraţi cu ei.

Indiferent dacă vreţi o gravură pe sticlă, o ştampilă, un set de cărţi de vizită, ei sunt cei care vă pot ajuta cu desăvârşire. Au un personal tânăr, sunt deschişi la colaborări şi trăiesc pe ideea că orice ar avea de făcut, ei trebuie să o facă bine.
Cui se adresează tipografia Royal Print?

Tiprografia Royal Print este alegerea perfectă pentru cei care au nevoie de următoarele servicii:
1. Printuri mari: bannere, afişe, tablouri canvas, autocolante, mesh-uri, roll-up şi window graphic, tapet personalizat.
2. Gravură Laser: lemn, plastic, sticlă, piele, marmură, litere volumetrice, tăiere la formă.
3. Obiecte personalizate: tricouri, şepci, pixuri, căni, pahare, brichete, brelocuri.
4. Print digital: fluturaşi, pliante, afişe, cărţi de vizită, broşuri, cataloage, cărţi, reviste, mape, calendare, etichete, ecusoane, felicitări
5. Ştampile: rotunde, pătrate, dreptunghiulare, datiere.
6. Invitaţii de nuntă şi invitaţii de botez, mărturii de nuntă şi de botez, meniuri si numere de masă.

De ce este o idee bună să lucraţi cu tiprografia Royal Print?

Tipografia Royal Print nu este ca o tipografie oarecare. S-au lansat în anul 2010 şi au ajuns să evolueze prin serviciile bune pe care le-au oferit clienţilor pe parcursul anilor. Aşa a luat amploare acest bussines. Cu fiecare comandă rezolvată cu succes, aceşti oameni au prins încredere în ei, iar după 6 ani de mulţumit mai multe domenii din piaţă, au înţeles că dacă vor să aibă succes… trebuie să continue în acelaşi fel. Să mulţumească clienţii prin serviciile oferite şi să vină de fiecare dată cu câte-o idee nouă pentru ei.

Datorită acestei tipografii, multe afaceri existente pe piaţă merg bine. Pentru că ştiu ce să ofere, atunci când li se cere şi ascultă cerinţele fiecărui client în parte. Analizează şi pe urmă procesează. E simplu: Sunt foarte buni în ceea ce fac. Iar ca să te convingi mai bine decât te pot convinge eu, nu trebuie decât să intri pe pagina lor de facebook: Royal Print! Acolo vei găsi imagini cu munca lor făcută pentru clienţi.”

Tipografia “Royal Print” poate fi găsită la următoarele date de contact:

Website: http://www.royalprint.ro/
» Telefon: 0726 66 66 90
» E-mail: office@royalprint.ro
» Str. Clopotari, Nr. 13, Bl. 628
» Iaşi, România, 700707

comments

comments