full screen background image

Autoritățile vor să sprijine micii comercianți și producători locali

supermarket     Autoritățile analizează un pachet de măsuri pentru sprijinirea micilor comercianți și producători locali, după ce au constatat că 90% din produsele aflate pe rafturile supermarketurilor provin din străinătate.

Un document guvernamental relevă că micii comercianți au în prezent două probleme majore, în special pe plan local.

O primă problemă este legată de legislația în vigoare privind politica de urbanism, care a permis și permite în continuare marilor comercianți să-și amplaseze centrele de desfacere în zone centrale și în cartierele rezidențiale.

A doua problemă constă în faptul că micii comercianți nu au posibilitatea să negocieze prețul direct cu producătorii.

Primii se aprovizionează, în general, din en-gros-uri și foarte puțini se aprovizionează direct de la furnizor.

Autoritățile analizează, prin urmare, un pachet de măsuri care să sprijine deopotrivă dezvoltarea micilor comercianți, precum și a producătorilor locali.

O primă măsură ar consta în dezvoltarea unui concept de franciză menit să susțină micii comercianți independenți din comerțul tradițional și care să ofere revânzătorilor șansa de a face parte dintr-o rețea națională, la libera lor alegere.
O altă inițiativă luată în considerare este crearea unei asocieri la nivel local, printr-un reprezentant să discute cu producătorii în numele comercianților, aducând astfel față în față retailerii și producătorii pentru o negociere mai consistentă a prețurilor.

comments

comments